Un elefant într-un borcan…

Mintea omenească este extrem de mică…, deși plină de pretenții și de „știut-uri”…

Ego-ul este și el tare mititel, chiar dacă lui i se pare că este mare și important și dorește mereu să dovedească asta! (Oare o face cu obstinație, tocmai pentru că își bănuiește adevărata lui „dimensiune”?!)

Universul este imens… Existența este infinită…

Am dat o definiție chiar și infinitului, crezând că îl înțelegem. „Știm” ce este Infinitul, „știm” cine este – Dumnezeu. Chiar așa?!

Le înghesuim, le ciuntim, le contorsionăm, le fragmentăm și alegem doar câteva feliuțe… din Univers, din Existență, din Infinit, din Dumnezeu… Ca să încapă Universul, Existența, Infinitul, Dumnezeul – în minusculele borcane ale minților și ego-urilor noastre…

Elefanți înghesuiți în borcane!

Despre asta vom vorbi acum, începu Spiritul câteva noi dialoguri cu Omuleții săi.

 ……………………

 Majoritatea oamenilor se află într-o zonă de luptă, de neacceptare, de opoziție, de înfrângere. Ceea ce nu este foarte avansat, din punct de vedere spiritual. Mai există foarte multe trepte de parcurs: treptele de acceptare, de înțelegere, apoi cele de conștientizare, de deschidere, empatie, compasiune, rafinare a percepțiilor, liniște interioară, iubire, armonie.

Aceasta ar fi nivelul omenesc frumos, l-am numit noi așa, încercând o oarecare sugerare didactică a treptelor de parcurs…

Apoi vor fi, însă, treptele finale, de depășire a tuturor acestora, de a ajunge un Buddha sau un Iisus… O „stare” pe care doar o numim „Iluminare” sau „Realizarea Sinelui” (ca să cităm minunatele Învățături ale Sutrei de diamant…[1]). Acesta este capătul de drum. Acolo trebuie să-l conducă pe practicant o Școală spirituală reală, vom reaminti și vom sublinia asta mereu.

Pentru că… este tare departe această înțelegere. Ne limităm la conținutul micilor borcănele mental-egotice, cu conținuturile lor pline de „eu”-uri, de „vrut”-uri, de „trebuie să”-uri. Conținuturi pe care credem că le știm, că le controlăm…, conținuturi cu care credem că noi controlăm Existența, viața din jur…, conținuturi cu care suntem familiarizați și pe care le-am făcut „confortabile”. Conținuturi pe care, eventual, mai dorim să le îmbunătățim, prin așa-zisele „practici spirituale”. Ori nu despre asta va fi vorba acum (cu asta se ocupă psihologia, ședințele de consiliere, o întreagă literatură dedicată etc.). Noi vorbim despre a ieși din acele „borcane”. Complet, Definitiv. Înțelegându-le micimea, inutilitatea și, mai ales, aspectul iluzoriu.

 O școală spirituală autentică ar trebui să-i indice practicantului (măcar teoretic, pentru că putințele omenești sunt tare diferite) capătul real al drumului. Nu sănătatea, nu niște bani în plus, nu o relație, nu un nou loc de muncă. Acestea sunt niște trepte omenești intermediare și care se vor realiza „din mers”, dacă tu vei aspira spre un „Ceva” situat „mai sus”. Nu trebuie puse acestea pe primul plan. Ele oricum se rezolvă din mers. Pentru că, transformându-te, tu vei avea o altă minte, vei avea alte concepte, o altă perspectivă, pentru că tu vei avea un alt mod de lucru și un alt mod de a gestiona realitatea obișnuită. Și vei vedea cum viața ți se îmbunătățește „singură”, fără să faci mari eforturi în special pentru asta…

O cale spirituală nu înseamnă un curs, oricât de interesant ar fi el, ci un alt mod de viață, zilnic, pas cu pas, clipă de clipă, înseamnă un proces continuu de învățare și de transformare a minții, a ego-ului, a percepțiilor, care vor conduce la o schimbare profundă a ființei. Iar asta durează multe vieți…

O cale spirituală înseamnă drumul înspre tine, înăuntrul tău și nu în afară. Căutarea nu se face în afară. Rostul unui învățător este să reorienteze omul spre înăuntrul lui. Mersul la biserică, mersul la templu, mersul în locurile sfinte, da, sunt de ajutor, pentru că te scot din rutina zilnică, din claxoane, din grosolăniile de pe stradă, de la serviciu etc.; ele sunt de ajutor, dar ele singure nu-ți rezolvă problema, ele doar te ajută să te interiorizezi și, eventual, să parcurgi drumul înspre tine.

O cale spirituală implică o altfel de percepție.

O cale spirituală implică o altfel de cunoaștere: o cunoaștere non-mentală.

Apoi toate aceste noi informații vor trebui structurate în ființa ta, interiorizate; iar asta se obține numai prin practică.

Finalul va fi conștientizarea Naturii tale reale…

 ……………………

 – Oamenii nu înțeleg pentru că nu pot. Mintea este ceva destul de finit, este ca un computer care are doar câteva programe, cu care derulează ceea ce crede ea că este realitatea. Ori Dumnezeu, Existența, sunt infinite. Mintea nu poate înțelege Infinitul. Da, exact ca și când ai încerca să bagi un elefant într-un borcan, admise Omulețul cel foarte mental, după ceva… gândire.

– Și, atunci, singura soluție va fi să lărgești borcanul atât de mult încât să încapă elefantul în el. Sau să îl spargi… Așa stau lucrurile și cu mintea și realitatea Absolută. Vom vorbi mai departe despre rafinarea și „lărgirea” minții… pentru a înțelege. Așa este, oamenii nu înțeleg. Li se pare că înțeleg, dar nu înțeleg, explică, trist, Spiritul. Prin chiar aceste cuvinte – noi reducem, simplificăm, bagatelizăm, mărunțim…, înghesuim elefanții în borcanele de cuvinte, pentru ca mintea să poată „prinde” câte ceva.

Asta ar fi de subliniat referitor la metafora noastră, continuă Spiritul. Deci avem un elefant de pus într-un borcan. Ce fac oamenii în situația asta? Ceva penibil: fac un elefant mic, fac un breloc. Exact așa se întâmplă, fac ceva mic, îl bagă în borcan; dar, și mai grav, își imaginează apoi că, prin asta, îl și controlează: „știu eu despre ce e vorba: am reușit să pun elefantul în borcan”, „e al meu acum…”. Așa funcționează mintea umană. Nu va încerca să se dezvolte ea, să se extindă, să cuprindă…, ci va încerca să reducă elefantul („Necuprinsul”) la dimensiunile ei. Este foarte important și trebuie reținut mecanismul.

– Și așa s-a întâmplat în toate religiile. Așa l-au făcut pe Dumnezeu icoană sau statuie, i-au conferit caracteristici umane.

– L-au micșorat pe Dumnezeu ca să intre în mintea lor.

– Iar mesajul Școlii se referă la modalitatea de a ieși din borcan, ceea ce înseamnă să nu mai reducem totul la mintea noastră…, ci să ne mărim mintea, ca să poată cuprinde cât mai mult… Esența minții fiind… chiar Infinitul.

– Sau măcar să îți poți vedea mintea, să devii conștient de ea și de modul în care funcționează, înțeleseseră Omuleții mai vechi.

– Metafora borcanului este foarte bună ca axiomă de funcționare a minții. Mintea întotdeauna va reduce. Neputând să cuprindă, ea va reduce totul la ce știe ea, la ce poate cuprinde ea. Și asta este valabil pentru tot. Mintea micșorează.

– Mintea știe trei lucruri și, atunci, va filtra totul prin ele. De asta judecă, îngrădește, dă sfaturi, face toate simplificările astea extreme: pentru că este îngrozitor de limitată, de ne-crescută și de needucată. Atâta poate ea. Nu poate conține mai mult și, atunci, va reduce totul la cât poate ea, constată Omulețul cel foarte mintal, privind acum chiar înspre propria sa minte.

– Revenind, o Școală spirituală trebuie să-și învețe practicanții să vadă „corect” realitatea, să se vadă corect pe ei, să înțeleagă de unde anume pleacă și unde trebuie să ajungă.

Percepția corectă a realității ține de o altfel de minte (deja am vorbit despre asta mult[2],[3]). Mintea percepe cât poate ea, cum poate ea și se chinuie să îngrădească realitatea în borcanul ei, în ce știe ea, bun-rău, frumos-urât; și, atunci, toată realitatea va fi ciuntită, spartă, boțită, comprimată într-o minte de dimensiunile unui borcan. Ne trebuie, deci, o altă minte, care să nu mai facă asta. Care să poată cuprinde…: să poată cuprinde-oglindi!

 ……………………

 Primul pas este acela de a recunoaște că nu știi: abia de acolo va începe urcușul…, drumul tău. De la a recunoaște că nu știi…, că habar nu ai despre ce este vorba… Mai știți?! Algoritmul spiritual referitor la starea de „nu știu”…

Vom relua și asta…, are o legătură foarte directă cu metafora noastră.

 Și exact acesta va fi și ultimul pas: dar, de această dată, un „nu știu” devenit stare de miracol, devoțiune, extaz…

Trecând, însă, prin mult studiu, exersare, înțelegere, practică personală…

Bază, cale, fruct…

„Nu știu”: ca bază, cale, fruct…– un drum spiritual spre „realizare”…

 ……………………

 Creația nu are un scop! Când înțelegi acest lucru, îți dai seama că nici tu nu trebuie să ai mereu niște scopuri, sub forma unor alte dorințe… (cu atât mai puțin dacă sunt legate de practica spirituală care mă va ajuta „să câștig totul”). Manifestarea este doar o transformare permanentă, fără început și fără sfârșit… Doar că mintea nu poate să cuprindă acest fără început și fără sfârșit!

– Și de-asta am inventat toate „borcanele” astea și trăim în convenții…, spuse Omulețul cel tehnic.

– Mintea este îngrozitor de limitată și de mică…, mintea nu poate să înțeleagă fără început, fără sfârșit, fără scop… Și, atunci, mintea ta va face totul… cu un început, cu un sfârșit și cu un scop! Adică va înghesui un elefant mult micșorat în borcanul ei. Ceea ce înseamnă doar o minusculă fărâmă de Existență, ceea ce înseamnă o neînțelegere cumplită…

Mintea nu poate să înțeleagă infinitul, atemporalul și „non-scopul”: și, atunci, va face ce poate ea, va construi o realitate micuță, finită, limitată, explicabilă, având un așa-zis scop. Într-un Univers infinit și fără scop!

– Ne bagă într-o carceră! Carcera-borcan.

– O carceră în care tu te crezi stăpânul și îți mai faci acolo încă trei dependințe, îți mai mobilezi borcanul la ultima modă, îți mai pui patru diplome pe pereți și te mai duci la cinci cursuri de specializare, ca să fii cel mai bun dintre posesorii de realități-borcane. De fapt, te afli exact în carcera minusculă a minții tale. Și stai, acolo, mii și mii de vieți: până când, la un moment dat, cineva te trage de mânecă… Sau, dintr-un motiv oarecare, îți cad zidurile de la carceră și vezi măcar pentru o secundă…: „Stai, ce e asta?!”.

Cuprins:

Un elefant într‑un borcan… ………………………………………………………7

Despre nevoia de control a ego‑ului… ………………………………………18

Algoritmii validării „evoluției” tale… ……………………………………….55

„Eu știu, tu să taci”… ……………………………………………………………..59

Despre a da sfaturi…  ……………………………………………………………..64

A fi sau a nu fi una cu fluviul… ………………………………………………..81

Despre sărbători și alienare… …………………………………………………84

Dintre perlele ego‑ului: despre „Darurile Divine”… ……………………….99

Curajul de a fi altfel… …………………………………………………………..105

Dintre perlele ego‑ului: despre afirmația  „s‑a spus tot ce era de spus!”… …………..109

Fă‑te mereu mic……………………………………………………………………113

Ghicitoare: Oare de ce ne aflăm aici, pe planeta pământ?! ……….116

Despre dopuri și o posibilă percepție extinsă… ……………………….126

Despre iceberguri, suferință și matrioșce…  ……………………………141

Din discuțiile „Căii de mijloc”: vocea interioară… ……………………180

Despre protecție, rinoceri și supraconștiință… ………………………..216

De la ne‑trăire la trăire… ………………………………………………………224

Exercițiu de a dărâma construcțiile ego‑ului… …………………….233

Despre a te deschide… …………………………………………………………..236

Exercițiu de deschidere către… …………………………………………..256

Despre relația cu un maestru… ……………………………………………..264

Mergi înainte, mergi pe Cale, indiferent… ……………………………..314

A fi sau a nu fi – fidel unei Școli spirituale… …………………………..323

Slugă la doi stăpâni… ……………………………………………………………338

Sau despre a merge pe două drumuri… ………………………………….340

Algoritmii spirituali: bază, cale, fruct… ………………………………….358

A ști sau a nu ști… ………………………………………………………………..368