Sutra de diamant – câteva comentarii

SUTRA de DIAMANT, Comentarii…

Gautama Buddha,

Vajracchedikā Prajñāpāramitā Sūtra, „Perfecțiunea Înțelepciunii –  care lovește ca un fulger

          Nu există o iluminare, pentru că aceasta nu este o acțiune… Există doar dizolvare, pentru a face loc – Absolutului… Până și iluminarea – este un concept, este tot o iluzie…, e adevărat, de o altă calitate. Doar numim “iluminare” – acea percepere a Naturii tale reale.

          Care, de fapt – este o non-percepție, pentru că nu există nimic de perceput și pentru că nu există nimeni care să perceapă ceva…

Paramaparamita, “cea mai înaltă Învățătură” – nu poate fi “predicată” decât ca o non-Învățătură…

Despre inexistență…

Dincolo de Cale, dincolo de înțelegere, dincolo de perfecțiune și de înțelepciune…

O Sutră, absolut goală, care, eliminând totul, oglindește Vacuitatea…

Pe care doar o numim – Vacuitate…

…..

– De ce este ea numită “Perfecta cunoaștere”? întrebă, precum Subhuti, Omulețul cel cu inima deschisă.

– Iată, pentru că este “Identică Sinelui prin absența unui sine, a unei ființe, a unui suflet sau persoane, acea Perfectă Cunoaștere (iluminarea perfectă, corectă și totală) este cunoscută că fiind esența tuturor Dharmelor corecte. Pentru că Acolo nici cea mai infimă Dharma nu poate fi găsită sau primită. Iată de ce-i numită „Iluminare perfectă, corectă și totală”.

Pentru că este practica ultimă, “esența tuturor Dharmelor corecte”.

Pentru că Sutra distruge tot: distruge ego-ul, cu brutalitate, “tu nu exiști, nu există nimeni, așa cum crezi tu…, nici o persoană, nici o ființă, nici un suflet”. Pentru că nimic nu are o existență proprie… “Iar un Tathagata spune lucrurile așa cum sunt”.

O Învățătură care distruge totul: ego-ul, identificarea, limitările… Va distruge totul, inclusiv Învățăturile, care și ele pot deveni limitative (“eu practic”, “eu studiez”). Îl distrug, deci, pe cel care practică; dar am să distrug și dorința de a te ilumina, ca ultimă dorință, deja mai rafinată, a ego-ului. Am să distrug Învățătura însăși, acea “plută care m-a condus pe celălalt mal”… Pentru că Învățătura ultimă este Vacuitatea…

Ori o Învățătură despre Vacuitate – este o non-Învățătură.

O Sutră care nu spune nimic, doar arată înspre acel Ceva-Nimic. Am să renunț complet la cuvinte, pentru că ele doar denumesc. Am să renunț complet, chiar și la cuvintele Învățăturilor.

O Învățătură care dărâmă totul și te aruncă, cu brutalitate, în lumea Nimicului Absolut. Învățătura ultimă a Sutrei este Vacuitatea: ori pentru asta trebuie să îndepărtez tot. Inclusiv cuvintele Sutrei. Va trebui să îndepărtez inclusiv Sutra, pentru ca acolo să rămână doar Vacuitatea…

Astfel Sutra devine o non-Învățătură: identică Sinelui, pentru că Sutra a devenit Nimic, iar Sinele este Nimic. Care te desființează și pe tine, înlăturând astfel orice separare dintre un “tine” și Învățături…, dintre un “tine” și Sine.

O “iluminare perfectă, corectă și totală”: în care orice separare a dispărut, orice dicotomie s-a reintegrat în Vacuitate. Aceasta este “Perfecta cunoaștere”.

…….

”Identică Sinelui prin absența unui sine, a unei ființe, a unui suflet sau persoane, acea Perfectă Cunoaștere (iluminarea perfectă, corectă și totală) este cunoscută că fiind esența tuturor Dharmelor corecte”.

Nu poți fi identic Sinelui – decât prin absența sinelui (sinelui cel mic, al ego-ului)! Nu poți fi una cu Sinele – decât dacă toate formele-cocoloașe separate, individuale, dispar…

La fel – Perfecta cunoaștere: ea nu poate avea loc decât identică fiind – cu Sinele! Iar asta presupune absența unei individualități, a unei separări, a unui “sine mic”. “Perfecta cunoaștere” – este cea aparținând Sinelui…

Acesta este Adevărul ultim, iar aceasta este Cunoașterea ultimă…, “Iluminarea perfectă și totală”…

La fel – Sutra. Ea este “identică Sinelui” – pentru că nu există nimeni care să o predice, nu există nimeni care să o asculte, iar Sutra, în sine, nu are un conținut, o formă, “o substanță”; ea este Vacuitate, infinită, precum Sinele…

……

Cheia este de a reuși să schimbi perspectiva. A reuși să schimbi, de fapt, locul din care privești. Din samsara, unde vei avea, mereu, privirea cea limitată, duală, omenească, înlănțuitoare și plină de capcane. Sau să privești, totul, din Dharma…

“Iar un Tathagata numește lucrurile așa cum sunt”: fără echivoc, clar, fără nici o posibilitate de negociere…, tranșant. Fără să denaturăm, fără să facem nici un fel de compromis. “Vrei Învățături? Iată-le! În rest – nu sunt decât compromisuri, pentru acele diverse trepte duale ale ignoranței. Tu unde vrei să te oprești?! Vrei să mergi până la capăt? Dacă – da, iată, aceasta este Învățătura Ultimă. Care, vei vedea, nici măcar ea – nu există”.

O Învățătură care lovește, precum un fulger; un fulger – făcut dintr-un Nimic, care distruge totul… O Învățătură-fulger, izvorâtă din Vacuitatea interioară – a unui Tathagata…

……….

           Vorbim despre o lume duală…, vorbim apoi despre o lume “non-duală”… ; și vorbim despre a le transcende pe amândouă. Există un nivel grosier, cel de zi cu zi ; există apoi tendința de a-l depăși, de a ieși din el într-o “non-dualitate”… 

          Atâta doar că acel Nimic, că acea Esență, va fi dincolo și de non-dual, acolo unde nu se mai poate spune nimic… Și atunci, Sutra de diamant, desființând tot, încearcă să arate înspre acel Nimic…, de Dincolo de dincolo…, dincolo de dual, dar și Dincolo de non-dual…

Iar răspunsul la întrebarea lui Subhuti, “bun și cum fac ca să…? Care este Calea?”…, răspunsul va fi exact principiul meditației, principiul practicii spirituale, acela de a desființa: nici asta – nici asta, nu există nimic, dau totul la o parte…, mă dau pe mine la o parte…, mă dau pe mine la o parte pentru că sunt cel mai aproape “de mine”. De unde să încep practica dacă nu de la mine? Și-am să dau la o parte tot, am să dau la o parte orice: formele omenești, formele grosiere…, apoi formele mai subtile, mintea, gândurile, emoțiile…, identificările, “personalitatea”, eu-l.

Și atunci întraga construcție a Sutrei de diamant – de fapt asta încearcă să sugereze, a trece dincolo de orice, Acolo unde nu mai există nimic, Sutra însăși ne-conținând nimic. Ea este exemplificarea perfectă, este un text gol, este un text care nu spune nimic: doar desființează. Ea nu are un conținut. Textului acesta încercăm noi să-i dăm niște înțelesuri, dar el, în sine, ca și construcție nu are nimic, nu conține nimic, nu conține nici o informație. Apare un concept care imediat este desființat: tocmai pentru a te duce dincolo de concepte.

…..

Revenim acum la Sutra de diamant, care exact asta face: sparge…, sparge calitatea tamasică mentală a zonei de confort, a “știutului” tău… Dar te și imobilizează, prin șocurile ei repetate, produce acele momente de oprire a minții, de șoc…, scoțându-te, astfel și din principiul raja. Va mai rămâne doar principiul sattvic…: adică o altfel de abordare, o altfel de înțelegere, mult mai rafinată, mult mai abstractă. Asta într-o primă etapă…, un fel de etapă de “acomodare”, a primelor versete.

Pentru că, mai apoi, Sutra te va arunca Dincolo de gunas-uri, Dincolo de forme și de calități de energie, în Vacuitatea primordială… Acolo unde nu mai sunt cuvinte, principii, calități, ființe, persoane, egouri, pisici sau nisip…

……

Bhagavat se retrage, încă o dată, din visul acelei lumi…; unde mai revine, din când în când, doar pentru a-i învăța pe alții – despre non-vise și despre non-lumi. Pe care doar le numim – “vise” și “lumi”.

Maestrul se cufundă în Perfecțiunea Înțelepciunii, acolo unde s-au născut fulgerele și Sutrele și Maeștrii și lumile și formele… Apoi alunecă, mai departe, Dincolo chiar și de Perfecțiunea Înțelepciunii…, Prajnaparamita, care este non-Paramita…, acolo unde nu mai poate fi spus nimic.

Pe care doar îl numim – “nimic”…

Cuprins:

Introducere: O sutră venită de Dincolo…

Sutra de diamant (textul integral)

O zi obișnuită a Maestrului… / 27

A fi un Bodhisattva… / 49

Se poate… / 59

Calea unui Bodhisattva… / 63

Cuvântul „pisică” nu înseamnă – pisică… / 75

Despre două castroane cu hrișcă și practica tantrică… / 83

Darul unui Bodhisattva… / 93

Despre Maeștri, semne și non‑semne… / 123

Despre credința senină… / 139

Despre percepție… / 153

A fi sau a nu fi – un sine, suflet sau persoană… / 171

O Sutră miraculoasă și niște gunas‑uri… / 195

„Fulger versus tamas”: despre auto‑mulțumire și auto‑suficiență… / 201

Oare când să renunți la a mai citi cărți spirituale? / 223

Despre nevoia ego‑ului de a fi special, despre blocaje, abandon  și un „cuceritor al curentului”… / 229

Sinele cel mic, Sinele cel Mare… / 251

Despre Tathagata și „corpul Dharmei”… / 273

Despre merite și o cale karmică… / 283

Nimic nu are o existență proprie… / 299

Paramaparamita, Perfecta cunoaștere: o non‑Învățătură… / 311