Şi fusesem izgonit din Rai

Cartea de față îmbracă forma unui (aparent) jurnal, a unei suite de consemnări cu caracter personal, fapte, istorisiri auzite de la alții, impresii de lectură. Este un fel de O mie si una de nopți — varianta dezvrăjită, plasată într-un registru fluid care împletește tonul oniric cu relatarea cotidiană: ineditul survine din povești de o concretețe descriptivă. Istorisiri ale unor oameni obișnuiți se împletesc cu povești ale unor oameni mai puțin obișnuiți, pentru că, pe de-o parte, viața este ea însăși o narațiune — uneori banală, alteori extraordinară —, pe de altă parte, suntem ființe făcute să trăiască din vorbe, să se lupte pentru a se face ascultate. Suntem ceea ce vorbim, murim încet-încet din cauza a ceea ce nu putem rosti. Toate astea sunt (sur)prinse aici într-un fel în care excepționalul devine firesc, iar firescul apare drept ceea ce este: o excrescență pe care o putem „duce“ doar pentru că avem capacitatea de a ignora. Cartea aceasta așază vorbele rebele în povești, adică exact acolo unde le este locul ca să capete sens.