Jurnalul unui călător în timp: Akyron #1

Eram student în anul trei de facultate şi lucram la un proiect necesar pentru un examen. Mă concentram profund pe calculele şi desenele pe care le aveam de făcut. Fiind total absorbit în muncă, am simţit brusc cum în zona capului apare o anumită amorţeală şi mă cuprinde un fel de somnolenţă profundă. Cele două stări, prima fiind cea de concentrare şi a doua fiind cea de somnolenţă, au creat un fel de absorbţie, ca şi cum o pompă de vid mi-ar fi absorbit conştiinţa în spatele corpului meu. Preţ de câteva secunde mi-am văzut zona cefei. Eram cu capul pe mâna stângă, cu un creion în mâna dreaptă şi becul era faţa mea, luminându-mi părul.

Situaţia inedită în care mă aflam m-a uimit profund, dar în acelaşi timp, simţindu-mă brusc eliberat de limitele corpului meu fizic, am simţit nevoia să îmi iau zborul cât mai departe. În imediata mea apropiere s-a deschis un tunel lung şi luminos în care am intrat fără să clipesc. Senzaţia a fost extraordinară. Cu coada ochiului am văzut cum mă îndepărtez de clădirea în care mă aflam, de oraş, de zona ţării mele, de globul pământesc şi apoi m-am afundat în vidul cosmic. Pe alocuri vedeam câte o stea, iar în jurul meu observam dâre de lumină, reprezentând urmele deplasării mele pe lângă alte stele. Modul meu de a vedea devenise global, sferic. Vedeam şi în faţă, dar şi în urma mea. Puteam să disting rapiditatea mişcării prin faptul că anumite structuri stelare din spatele meu se estompau rapid, ceea ce însemna că mă deplasam cu o viteză considerabilă. În cele din urmă am văzut în imediata mea apropiere o stea care emana o lumină alb-albăstruie. Simţeam cum îmi micşoram viteza şi am început să disting conturul unei planete mari, deosebit de frumoasă, cu culori vii, înnobilată fiind de misterul unei centuri fine de meteoriţi din jurul ei.