Discursul filosofic

„Discursul filosofic este, fără îndoială, cea mai mare surpriză postumă pe care ne-o putea oferi Michel Foucault. Un manuscris rămas necunoscut vreme de aproape șase decenii, această carte-eveniment caută un răspuns la întrebarea despre rostul filosofiei și îl găsește în capacitatea sa unică de a diagnostica prezentul, de a-l distinge în forța lui de a ne vorbi cu înțeles altfel decât trecutul. Filosoful este diagnosticianul vremii sale, omul zilei și al actualității, cel care spune ceea ce există așa cum există, nu în profunzimi ascunse, ci în pliurile prezentului.                                                    

Ciprian Mihali

„«A detecta evenimentul care țipă printre zgomo¬tele pe care nu le mai auzim, într atât ne am obișnuit cu ele.»  Acest manuscris inedit al lui Foucault reprezintă o revelaţie. Descoperim, aici, nu doar un ghid pentru o altfel de istorie a filosofiei moderne, ci şi o regândire de maximă importanţă strategică a rolului filosofiei în lumea de azi: a face diagnosticul prezentului, pregătindu-ne pentru viitor mai bine decât orice altă disciplină academică.”

Cristian Iftode

Ce este filosofia și care este rolul ei astăzi? În perioada iulie-octombrie 1966, Michel Foucault, într-un manuscris scris cu foarte multă grijă, dar pe care nu îl va publica, oferă răspunsul său la această întrebare mult dezbătută. Spre deosebire de cei care, la acea vreme, s-au străduit să dezvăluie esența filosofiei sau să-i pronunțe moartea, Foucault o înțelege. Discursul filosofic propune astfel un nou mod de a face istoria filosofiei, care o desprinde de comentariul marilor filosofi. Nietzsche ocupă însă un loc aparte pentru că inaugurează o situație în care filosofia devine o întreprindere de diagnosticare a prezentului. Ține acum de filosofie să spună, pe baza „arhivei integrale” a unei culturi, ce anume o face actuală. 

Michel Foucault (15 octombrie 1926 – 25 iunie 1984), filosof, istoric al ideilor, scriitor și critic literar francez, a lăsat posterității o operă cu puternice ecouri în filosofia și istoria știintei, în psihanaliză, în sociologie etc. A absolvit École Normale Supérieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty, și Universitatea Sorbona, obținând pe rând trei licențe: în filosofie (1948), în psihologie (1950) și în psihopatologie (1952). Între 1954 și 1960 a predat franceza la Universitatea din Uppsala, lucrând apoi pentru scurte perioade de timp la universitătile din Varșovia, Hamburg și Tunis. 

A revenit în Franța, unde a fost mai întâi titular al catedrei de filosofie de la Universitatea Clermont-Ferrand, apoi la Universitatea Paris VIII, iar din 1970 a fost profesor la College de France din Paris. Printre cărțile sale se numără: Nașterea clinicii, Arheologia cunoașterii, Cuvintele și lucrurile, Istoria sexualității, Ordinea discursului, Guvernarea de sine și guvernarea celorlalți, Anormalii etc.

De același autor, la Editura Trei a mai apărut Istoria nebuniei.