Cercetări de personologie asupra identității

Cum procedează oamenii atunci când încearcă să dea un sens vieții lor? Cum putem studia anumite aspecte ale unui individ fără a pierde din vedere importanța întregului? Cum putem studia oamenii într-un mod științific și să formulăm legi generale, fără să pierdem din vedere bogăția de detalii specifică fiecărui individ?

Urmând tradiția intelectuală a unor psihologi prestigioși precum Erik Erikson și Henry Murray, ce au jucat un rol important în dezvoltarea gândirii sale, Dan P. McAdams este preocupat de o psihologie a personalității care pune accentul pe persoana întreagă – personologia. McAdams sugerează că îi putem înțelege pe oameni în termenii istoriei lor de viață, ai narațiunii dinamice pe care fiecare dintre noi și-o creează pentru a da un sens trecutului și pentru a ne orienta spre viitor. Începând cu etapa adolescenței târzii, ne construim anumite povești care formează baza identității noastre  - identitatea ca poveste de viață. Prin urmare, povestea noastră de viață nu este doar o simplă abstracțiune sau un proces ludic, ci ea are puterea de a conferi unitate și scop vieții noastre.

Dan P. McAdams este profesor de psihologie la Northwestern University. Este un cercetător renumit în domeniul psihologiei narative și este cunoscut pentru formularea teoriei identității ca poveste a vieții. A publicat numeroase articole și cărți în domeniul psihologiei personalității.

Ipoteza mea centrală este aceea că identitatea reprezintă o poveste de viață pe care indivizii încep să și-o construiască, inconștient sau conștient, în perioada adolescenței târzii. Ca atare, identitățile pot fi înțelese în termeni direct relevanți în raport cu poveștile. Asemenea poveștilor, identitățile pot lua o formă „bună” – caracterizate de coerență și consistență narativă - sau pot avea un format slab, ca povestea cu vulpea și ursul, caracterizată de impas și lipsă de rânduială. - Dan P. McAdams

Măreția identității constă în legarea de către ea laolaltă a trecutului, prezentului și a unui viitor anticipat. Acțiunea poveștii este plasată într-un cadru de credințe și valori; personajele principale ale poveștii au fost stabilite ca imagini ale sinelui personificate și idealizate (imago-uri); iar punctele importante ale poveștii – de vârf, de jos și cele de cotitură –, adică episoadele nucleare, au fost organizate ca evenimente de referință din trecut. Date fiind toate acestea, ce este de făcut în viitor? Poveștile pe care ni le spunem nouă înșine cu scopul de a trăi abordează această întrebare incluzând scenarii (planuri, proiecte) pentru capitolele ce urmează a fi trăite. Aceste scenarii cu privire la viitor se concentrează adesea și în mod ideal pe generativitate. 

- Dan P. McAdams