Carbon modificat

Cand vor intreba cum am murit, spune-le: la fel de furios.

Prin stocarea spiritului intr-o memorie corticala care poate fi inserata in alt corp, moartea devine un detaliu. Ucis in mod violent pe campul de lupta, fostul agent special Takeshi Kovacs este reintrupat cu ajutorul magnatului Bancroft, pentru a rezolva misterul mortii acestuia. In aparenta, o sinucidere. Dar cand viata se afla la doar o reactualizare distanta, sa-ti pui capat zilelor poate parea absurd.

Un demon electronic, un spirit malign ce traia sub forma de carbon modificat si aparea doar ca sa distruga si sa ucida.

,,Captivant si extrem de interesant. Stilul lui Richard Morgan este intens, iar teserea intrigii ingenioasa." The Philadelphia Inquirer

,,Un mixt intre literatura science-fiction autentica si povestea clasica a detectivului privat din literatura noir." Orlando Sentinel

,,Carbon modificat este ca o rampa de lansare pentru cariera lui Richard K. Morgan, care lumineaza peisajul precum o racheta Saturn V." sfreviews.net

,,Un debut remarcabil prin fuziunea perfecta dintre cyberpunkul agresiv si genul detectiv hard-boiled." London Times

,,Un hibrid SF/crime incitant, cu intriga complexa (dar intotdeauna plauzibila), cu atmosfera noir intensa si suficient de dinamic pentru a-l multumi pana si pe cel mai impatimit fan de thrillere." SF Site

,,O creatie literara uimitoare... O idee SF extraordinara... Carbon modificat porneste lent, dar nu intarzie sa accelereze. Intrigant si ingenios deopotriva, romanul tine in suspans pana la ultima pagina." Peter Hamilton

,,O aventura captivanta si plina de rafinament. Carbon modificat este un roman castigator gratie calitatii prozei lui Morgan." SFX Magazine

,,O realizare de geniu a literaturii science-fiction noir." New York Times Book Review

Prolog:

Cu doua ore inainte de ivirea zorilor stateam in bucataria

cu peretii coscoviti si fumam una dintre tigarile lui Sarah,

ascultand furtuna de afara si asteptand. Millsport se dusese

de mult la culcare, dar, departe, curentii oceanului inca se

mai loveau de bancurile de nisip, iar vuietul ajungea pana

la tarm si dadea tarcoale strazilor pustii. Dinspre valurile

involburate plutea o ceata usoara ce se lasa peste oras ca

niste cearsafuri de muselina, aburind geamurile bucatariei.

 Cu simturile ascutite am inventariat pentru a cincizecea

oara in noaptea aceea arsenalul de pe masa de lemn plina

de scrijelituri. Pistolul cu fragmentatie al lui Sarah, marca

Heckler & Koch parea ca-mi face cu ochiul in lumina difuza,

iar tocul deschis era gata sa primeasca incarcatorul. Era arma

ideala pentru asasini, mica si total silentioasa. Incarcatoarele

erau langa ea. Sarah le infasurase intr-o banda izolatoare ca

sa faca diferenta intre munitie: cele verzi, pentru a adormi

victima, cele negre, pentru a-i inocula venin de paianjen.

Cele mai multe incarcatoare erau infasurate in negru. Cu

o noapte in urma, Sarah folosise o multime de incarcatoare

verzi contra paznicilor de la Gemini Biosys.

Partea mea de arsenal era mai putin subtila. Pistolul

Smith & Wesson, argintiu, masiv, si patru grenade halucinogene,

ultimele pe care le mai aveam. Dunga subtire, stacojie,

din jurul fiecareia lucea intermitent, de parca voia sa se desprinda

de invelisul din metal si sa pluteasca pana la micile

rotocoale de fum ce se inaltau din tigara mea. Deformari si 

8 / RICHARD MORGAN

modificari ale perceptiei lucrurilor, efectul secundar al tetrametului

pe care il luasem dupa-amiaza, pe chei. De obicei

nu fumez cand sunt cu mintea limpede, dar nu stiu de ce

tetrametul ma face sa pun mana pe tigara.

In ciuda vijeliei de afara, le-am auzit. Elicele sfartecau

noaptea, grabit, sacadat.

Am stins tigara, nu foarte impresionat de propria persoana,

si m-am indreptat spre dormitor. Sarah dormea, un

ansamblu de sinusoide de joasa frecventa sub cearsaf. Parul

bogat, negru ca pana corbului, ii acoperea fata, iar o mana

cu degete lungi ii atarna peste marginea patului. In timp ce

o priveam, noaptea se lumina brusc. Unul dintre paznicii

orbitali ai Lumii lui Harlan isi exersa tirul asupra oceanului.

Tunetul se rostogoli din cerul zdruncinat si zangani

geamurile. Femeia din pat se misca si isi dadu parul de pe

ochi. Privirea ei limpede, stralucitoare, ma gasi si se opri

asupra mea.

-- La ce te uiti?

O voce ragusita de somn.

Am schitat un zambet.

-- Hai, nu mai ranji. Spune-mi la ce te uiti.

-- Ma uit si-atat. Trebuie sa mergem.

Sarah ciuli urechile si auzi elicopterul. Somnul ii disparu

de pe fata si se ridica in capul oaselor.

-- Unde sunt sculele?

Asa le spuneam noi, agentii speciali. Am zambit, cum

zambesti atunci cand vezi un vechi amic, si am aratat spre

lada din coltul camerei.

-- Da-mi pistolul.

-- Inteles, sa traiti! Negru sau verde?

-- Negru. Am incredere in amaratii astia cat intr-un prezervativ

din hartie igienica.

M-am intors in bucatarie si i-am incarcat pistolul, m-am

uitat si la al meu, dar l-am lasat acolo. In cealalta mana am 

Carbon modificat / 9

luat, totusi, o grenada halucinogena. M-am oprit in pragul

dormitorului si am cantarit armele in maini ca si cum voiam

sa-mi dau seama care era mai grea.

-- Ceva care sa mearga cu pseudofalusul?

Sarah se uita pe sub coama de par negru, care cadea ca

o secera pe fruntea ei inalta. Tocmai isi tragea o pereche de

ciorapi lungi din lana peste coapsele de un alb imbietor.

-- Al tau are teava cea mai lunga, Tak.

-- Lungimea nu...

Am auzit amandoi in acelasi timp. Un clic dublu, metalic,

dinspre coridor. Privirile ni se intalnira si, pret de o clipa,

in ochii ei mi-am vazut propria spaima. Apoi i-am aruncat

pistolul incarcat. Sarah intinse bratul si-l prinse din zbor,

in vreme ce peretele se prabusea cu un zgomot asurzitor.

Explozia ma azvarli intr-un colt si de acolo pe podea.

Probabil ne localizasera cu senzorii termici si apoi minasera

tot peretele. Ca sa mearga la sigur de data asta. Primul

care patrunse prin gaura din perete era un soldat indesat,

imbracat ca pentru un atac chimic, cu masca pe fata si cu un

Kalasnikov cu teava scurta in mainile acoperite de manusi.

De pe podea, simtind cum imi tiuie urechile, am aruncat

spre el grenada halucinogena. Fara sa scot cuiul. Oricum ar

fi fost inofensiva in fata unei masti de gaze, dar soldatul nu

avu timp sa vada despre ce era vorba in timp ce grenada

se rostogolea spre el. O para cu patul Kalasnikovului si se

dadu inapoi. In spatele mastii, ochii i se marisera de groaza.

Grenada!

Sarah era pe podea, langa pat, cu mainile la urechi, neatinsa

de explozia peretelui. Imi auzi strigatul si, in cele cateva

secunde pe care le castigasem cu grenada, se dezmetici,

intinse bratul si trase. Dincolo de perete vedeam mai multe

siluete, ghemuite, asteptand ca grenada sa-si faca efectul.

Am auzit bazaitul de tantar al celor trei gloante monomoleculare

care patrunsera, nevazute, in comandantul trupei de 

10 / RICHARD MORGAN

asalt, prin costum si apoi prin carne. Comandantul scoase

un icnet ca si cum se chinuia sa ridice ceva foarte greu, in

vreme ce veninul de paianjen patrundea in sistemul lui nervos.

Am ranjit si am dat sa ma scol de pe podea.

Sarah tocmai isi indrepta pistolul spre cei de dincolo de

perete cand un al doilea soldat aparu brusc in pragul bucatariei

si o izbi cu pusca de asalt.

Din genunchi si mult prea lamurit am vazut-o cum

moare. Atat de lent, ca un film rulat cu incetinitorul. Soldatul

lasa teava mai jos si isi lipi Kalasnikovul de piept, ca

sa-i atenueze reculul la foc continuu pentru care arma era

atat de cunoscuta. Mai intai trase in pat, prefacandu-l intr-o

mare de fulgi si bucati de saltea, paturi si cearsafuri, apoi in

Sarah, care incerca sa se fereasca. Am vazut cum gloantele ii

sfarteca piciorul mai jos de genunchi, apoi corpul, bucati de

tesut, insangerate, smulse din pielea ei alba... am vazut-o

cum se prabuseste prin cortina de foc.

Am sarit in picioare cand pusca de asalt sovai si, in

cele din urma, inceta sa mai traga. Sarah se rostogolise pe

burta, de parca voia sa ascunda pagubele pe care gloantele

i le pricinuisera corpului ei, dar eu oricum vedeam totul

ca prin ceata, o ceata rosie. Am tasnit din coltul meu fara

sa-mi fi dat seama ce voiam sa fac. Soldatul nu mai avu

timp sa-si indrepte Kalasnikovul spre mine. L-am pocnit

direct in burta, i-am blocat arma si i-am facut vant inapoi

Carbon modificat / 11

intarata, asa ca l-am mai izbit o data. Urechile imi vuiau, ca

furtuna de afara, si undeva imi auzeam vocea cum striga

tot felul de mascari. Cand sa-l izbesc pentru a patra sau a

cincea oara, am simtit o lovitura intre omoplati si, ca prin

farmec, din piciorul mesei din fata mea tasnira mai multe

aschii. Doua dintre ele mi se infipsera in fata.

Brusc, fara sa stiu de ce, furia ma parasi. Am lasat jos

capul soldatului, aproape cu blandete si, ridicand nesigur

o mana spre obrazul care ma ustura din cauza aschiilor,

mi-am dat seama ca fusesem impuscat si ca glontul imi strapunsese

pieptul, trecand apoi prin piciorul mesei. Am privit

in jos, consternat, si am vazut o pata de un rosu-intunecat ce

se latea pe camasa. Nu mai aveam nicio indoiala. O gaura

de marimea unei mingi de golf.

Imediat veni si durerea. De parca cineva imi trecea rapid

o rascheta din fibre de otel prin cavitatea toracica. Aproape

contemplativ, am intins mana, am gasit gaura si am astupat-o

cu doua degete. Buricele degetelor zgandarira osul rupt din

rana si dadura peste ceva moale, care pulsa. Glontul trecuse

pe langa inima. Am gemut si am incercat sa ma ridic,

dar geamatul se transforma in tuse si gura mi se umplu de

sange.

-- Nicio miscare, nenorocitule!

Strigatul, mult distorsionat de soc, tasnise din gatul unui

tanar. M-am garbovit de durere si am privit peste umar. In

spatele meu, in pragul usii, un tanar in uniforma de politist

tinea cu ambele maini pistolul cu care tocmai ma impuscase.

Se vedea ca tremura. Am tusit din nou si m-am intors spre

masa.

Pistolul meu Smith & Wesson era la nivelul ochilor. Lucea,

argintiu, exact in locul in care il lasasem cu mai putin de doua

minute in urma. Poate ca tocmai acele cateva clipe, care trecusera

de cand Sarah inca mai era in viata si totul era bine,

imi dadura putere. Cu mai putin de doua minute in urma as 

12 / RICHARD MORGAN

fi insfacat arma, m-as fi gandit cum s-o folosesc, de ce nu si

acum? Am scrasnit din dinti, am apasat si mai tare rana cu

degetele si m-am ridicat, clatinandu-ma, pe picioare. Sangele

cald imi umplu din nou gura. M-am sprijinit de marginea

mesei cu mana cealalta si m-am uitat din nou spre politist.

Simteam cum buzele mi se retrag de pe dintii inclestati in

ceva care aducea mai degraba a ranjet decat a grimasa.

-- Kovacs, nu ma sili sa trag din nou.

M-am chinuit sa mai fac un pas spre masa si m-am lasat

pe ea cu coapsele, horcaind, cu sangele dand pe dinafara.

Pistolul lucea ademenitor pe lemnul scrijelit. Afara, fulgerul

trimis asupra oceanului de unul dintre paznicii orbitali

umplu bucataria cu nuante de albastru. Auzeam cum ma

cheama furtuna.

-- Am spus sa nu...

Am inchis ochii si am apucat pistolul de pe masa.