Călătoria supremă…

Un Spirit le vorbește deja de ceva vreme – Omuleților săi dragi…

Despre lucruri “omenești”, cum numește el funcționarea cea obișnuită a oamenilor: despre iubire, despre deschiderea inimii, despre libertate, despre fericire… Despre schimbare. Despre un posibil “nivel omenesc frumos”: da, schimbarea este posibilă.

Apoi despre lucruri “ne-omenești”: despre o altfel de iubire, despre o altfel de libertate, despre o altfel de fericire… Despre transcenderea înțelegerii și a funcționării cunoscute. Despre transcenderea eu-lui.

Despre Existență-Conștiință-Beatitudine. Apoi despre transcenderea – chiar și a acestora…

Despre Călătoria supremă…

Căci toate acestea reprezintă o călătorie, pas cu pas, în interiorul tău; o călătorie în care fiecare etapă, în care fiecare popas – vor trebui transcense. Pentru a merge mai departe, pentru a “te adânci” din ce în ce mai mult, în Esență…

Este un discurs lung, al unei Școli Spirituale, îl putem urmări deja de-a lungul unor ani. Iar el va continua, construind o Cale, pentru acești Omuleți…: un drum energetic, dar și un drum concret, al vieții lor. O Călătorie: uneori dificilă, neprevăzută…, sau neînțeleasă…, alteori șocantă.

Dar care va deveni minunată, pasionantă, pe măsura înțelegerii, pe măsura descoperirii, pe măsura integrării acestor pași. O călătorie spre o altă perspectivă, spre o altă percepție. Spre o altă Realitate.

“Marea schimbare” înseamnă o schimbare de gândire, percepție, comportament, tot…, și asta înseamnă o chakră a inimii – deschisă, frumoasă, armonioasă, și asta înseamnă saltul cuantic… Pentru că el este un salt cuantic, un salt de frecvențe…, de-asta este importantă deschiderea inimii, de-asta vorbim atât de mult despre ea…, din acest motiv ea este “mai importantă” decât alte chakre, să spunem, pentru că există acolo un prag, o treaptă evolutivă: ca și cum termini clasa, sau liceul, și te îndrepți spre o altă etapă de funcționare…

Iar până când inima nu se va deschide, tu nu vei părăsi fosta zonă de funcționare…: poți doar trage cu ochiul, din când în când, la celelalte trepte…, dar, de obicei, revii la fostul tău status. Sau se mai deschide câte un firicel de energie: da, ești și mai bun, ești și mai drăguț, cu un mic procent, dar zona ta de funcționare a rămas tot în mintea-ego-ul omenesc; doar că acum ești ceva mai simpatic. Și asta se vede, există și oameni mai drăguți…; din fericire…; ei sunt cei care au câteva firișoare de energie mai rafinată, mai frumoasă, active.

“Petale” – le spuneau hindușii, sunt de fapt canalele chakrei-flori… Avem și noi un exercițiu de deschidere a inimii precum o floare…

Dar saltul la starea de inimă deschisă complet și stabil – este spectaculos: va fi saltul vieții voastre, va fi un alt nivel de conștiință… Un alt nivel de conștiință asta înseamnă: de a funcționa, de a gândi, de a simți, de a te comporta – având alți parametrii energetici sau vibraționali, într-o altă bandă de frecvențe, dacă vreți, mai subtile, mai rafinate. Și într-adevăr – va fi un alt nivel de conștiință, conștiința ta nu va mai fi aceeași!

Deci “un alt nivel de conștiință” nu reprezintă o lozincă. Raportarea ta la lume va fi alta, raportarea ta la semenii tăi, la celelalte ființe, la planetă; raportarea ta la normele morale sau la o eventuală religie; raportarea ta la tine va fi alta, și asta înseamnă un nou nivel de conștiință… Nu pleacă pământul nicăieri, în nu știu ce dimensiune…, nu vin arhanghelii sau îngerii, am mai glumit noi amar despre prostiile din spațiul public. Dacă chiar doriți “o dimensiune a patra”, exact asta înseamnă, o chakră a inimii deschisă: atâta doar că acolo va trebui să ajungă fiecare, prin efort propriu. Nu vin câmpuri de energie miraculoase, nimeni nu vine de nicăieri; schimbarea va trebui să fie în voi, în fiecare; iar asta presupune străduința respectivului și multă practică.

…………

De ce să mai vorbim despre devoțiune?… Pentru că și noi am ajuns să desacralizăm… Pentru că văd discuțiile noastre, văd cursurile noastre, unde elementul sacru aproape că nu mai există…; există algoritmii spirituali, există acel “eu sunt cheia a tot”, există enunțuri, concepte… Dar parcă nu mai există acea sacralitate, nici în discursul nostru… Și atunci, periodic, să reamintim: “atenție! unde l-am pierdut? oare l-am avut vreodată, acel sâmbure de sacru?!” Pentru că, iarăși, am adus practica acolo unde știm noi, în sărăcia minții și în sărăcia linioarelor, în ce știe mintea ea să facă mai bine: liste, tabele, algoritmi… La fel precum elefantul în borcan, încercăm să aducem ceva de necuprins – în șabloanele minții noastre și înghesuim acolo: atât înțelegem, asta spunem, asta repetăm, asta scriem…

Ori practica este dincolo de algoritmi, Înțelegerea este dincolo de algoritmi… Ei sunt doar o primă treaptă, de reeducare, a minților și comportamentelor! Și da, este absolută nevoie de asta, tocmai pentru că mințile sunt atât de formatate, încât le este aproape imposibil să se schimbe direct, clar, rapid… Și atunci ele au nevoie e tot felul de “etape intermediare”: de re-formatare, de re-întipărire, a unor alte moduri de gândire și de funcționare, mai frumoase, mai ne-egotice, mai deschise…, este, se pare, un proces treptat de re-educare a minților… Util, desigur; de fapt – indispensabil, tocmai pentru că altfel nu știu mințile să facă: și atunci vom încerca să ne adaptăm noi formatării lor, să le aducem pe ocolite pe făgașul înțelegerii, conștientizării, empatiei, compasiunii,… evoluției.

Dar din când în când, trebuie să vină cineva, să desfacă șablonul și să spună: “hei! atenție! unde mai este sacrul? l-ați avut vreodată? v-ați gândit astăzi la Dumnezeu, în vreo formă a Lui? v-ați gândit săptămâna asta, la Dumnezeu?… sau luna asta?…, în orice formă…: că e icoană, scriptură, că e Gīta…”

Oare unde se află Dumnezeu, în listele noastre cu algoritmi? Se pare că L-am pierdut…

De aceea vorbim despre devoțiune, pentru că s-a pierdut undeva sacrul…; sau nici n-a fost vreodată…, la fel – ca acele frecvențe “superioare” ale inimii, care încă nici nu au apărut… Și atunci învățăm să-l căutăm și să-l adăugăm practicii.

Școala noastră încearcă să acopere întreaga gamă de “frecvențe”: dintre cele omenești, simple, comportamentale (reamintim aici “Încercările LiLA” și “Algoritmii spirituali”) – până spre cele mai rafinate, de compasiune, empatie… Apoi întrezărim însă devoțiunea, apoi non-dualitatea… Și vom reaminti asta mereu: într-acolo se îndreaptă drumul spiritual, spre devoțiunea reală, autentică, plină de iubire, necondiționată… Dar drumul va continua și Dincolo de aceasta: la a deveni una cu Dumnezeul…, tu dispărând, tu dizolvându-te în acel Dumnezeu, din care te-ai diferențiat acum milioane de vieți, din care re-creezi Creația și în care re-creezi Disoluția – prin fiecare respirație…

……………….

„Cu adevărat, totul este numai Sine, nu există diferențiere sau nediferențiere. Cum să spui că Sinele este sau nu este? Sunt plin de uimire!” … Cum poți tu, punctul, să spui despre Sine, despre Infinit, cum poți tu, punctul, să judeci Infinitul, să afirmi că Infinitul este sau nu este? Sunt plin de uimire! Sunt plin de uimire față de ignoranța ta, de a nu înțelege că Sinele este totul! Sunt plin de uimire față de tine, care nu vezi, că totul este numai Sine!

Sunt plin de uimire față de miracolul Sinelui, care ia infinite forme…

Sunt plin de uimire, pentru că nu mi-a mai rămas decât uimirea, pentru că în starea de Beatitudine, dincolo de devoțiune, acolo unde nu mai există decât El, nu mai poate exista decât starea de miracol. Starea de miracol este dincolo de devoțiune, unde nu se mai separă un devot de un Dumnezeu. Starea de miracol doar este…: pentru că altă stare nu mai are loc. Orice altă stare aparține omului; starea de miracol, aparține Miracolului…

“Dumnezeu alcătuit din toate lucrurile, asemănător spațiului fără limite, pur în esență și pe care nimic nu-l influențează, acest Dumnezeu sunt, fără nicio îndoială, eu însumi” (Avadhūta Gītā).

Doar Brahman este real, întreaga lume este o iluzie: creație a magicianului Mahamaya, energia, Shakti a diferențierii… Depinde, din nou, de unde privești: din punctul de vedere al Absolutului –doar El există! Nu există dualitate și nici non-dualitate, pentru că El este Unicul, Indivizibilul…, în același timp Dincolo de conceptele de Unic și Indivizibil. Dincolo de Dincolo, Acolo unde nu se mai poate spune nimic…

“Unii cred în non-dualitate, alții în dualitate. Dar nici unul nu vede Realitatea în toate lucrurile, Realitate care este Dincolo de dualitate și de non-dualitate” (Avadhūta Gītā)

Dincolo de dincolo, ar spune Buddha Sakyamuni: adică Dincolo de dualitate, dar și de non-dualitate, pt că atâta timp cât spunem ”dual și non-dual”… suntem tot în dualitate!

De fapt dualitatea este doar un concept care încearcă și el să explice Inexplicabilul. Nu există o dualitate inerentă Absolut-relativ, pentru că nici un obiect nu poate exista separat de Sine… Dualitatea de fapt nu există! Din perspectiva Absolutului, dualitatea nu există!

Dar adevărul nu mai este Adevăr în clipa în care se încearcă explicarea lui. El devine un concept, sec, sterp…, care doar vorbește despre acel Adevăr. Adevărurile sunt sărăcite, desacralizate, de către cuvintele care nu le pot cuprinde…

Pentru că aceste cuvinte aparțin minții: iar mintea este doar o fărâmă din acel Adevăr.

……………………

Cunoașterea reală înseamnă a deveni acea Cunoaștere…: nu vorbele, nu sutrele, nu raționamentele, nu speculațiile minții, nu polemicile… Tu trebuie să ajungi Acolo, cunoașterea autentică va fi doar a ta. Iar această cunoaștere – va însemna, de fapt, dispariția “ta”… Atunci vei deveni Cunoașterea; pentru că nu există o diferență dintre cel care cunoaște și Cunoaștere…, pentru că totul este Sine… Altfel nu se poate. Altfel va fi doar o altă păcăleală, a minții și a ego-ului spiritual, care își va închipui că a ajuns.

Lasă-te Căii, te va conduce ea… Calea te va conduce ea singură – Dincolo de cuvinte, apoi Dincolo de idei, de concepte, dincolo însăsi de conceptul de cale și de construcție a unei căi:

“Cuvântul poate descrie calea celor care acționează. Dar calea înțelepților nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Pentru înțelepții care au înțeles că această cale nu poate fi construită, orice idee este deșartă. Idealul este atins prin el însuși” (2:27-28)

Nu poți vorbi despre Realitatea Absolută – decât prin negații, înlăturând ceea ce nu este…, înlăturând dualul, dar și non-dualul…: obiecte, calități, concepte despre…, înlăturând totul. Pentru că Sinele nu este nimic din cele “știute”, nu are nici un atribut din cele “știute”.

“Sinele nu este nici divizat nici nedivizat. El nu este nici totul nici mai puțin de tot. Cunoaște Sinele ca fiind imuabil!” (Avadhūta Gītā)

“Realitate care nu poate fi cunoscută, nici nu poate cunoaște, a cărei origine nu o putem afla, inaccesibilă cuvintelor, nu este nici gând, nici conștiință. Cum să îți descriu această realitate, o, gândire? Cunoașterea are o savoare unică, eu sunt precum cerul” (Avadhūta Gītā)

Sinele este, dar Dincolo: de orice concept, descriere, cuvânt…

Brahman, unicul, nu poate fi dicotomizat în “a fi sau a nu fi”. Cele 2 aspecte, Conștiința-Dumnezeul în repaus și Conștiința-Dumnezeul în acțiune – nu sunt distincte, pentru că însăși dualitatea este doar un concept, al minții!

Dualitatea apare doar din perspectiva samsarei, a separării; din perspectiva Absolutului, ea nu există! Această Cunoaștere are savoarea Beatitudinii…, Cunoașterea ultimă, starea ultimă… Beatitudinea este unica formă…, Dincolo de dual, dar și de non-dual…